Casa Tătărescu din București: mărturie între arhitectură interbelică și memorie contemporană la EkoGroup Vila

În inima Bucureștiului interbelic, la adresa Strada Polonă nr. 19, o construcție discretă și sobră se ridică ca mărturie vie a unei epoci traversate de convulsii politice, culturale și sociale. Casa Tătărescu, mai mult decât un simplu spațiu locativ, a fost martoră și participantă la tensiunile și ambivalențele unei istorii complexe, în care puterea, atenția la detaliu și responsabilitatea funcției publice s-au tradus în forme arhitecturale subtil calibrate. O vilă ce a devenit acum, sub denumirea contemporană de EkoGroup Vila, un spațiu cultural ce păstrează vie memoria trecutului fără a o dilua, invitând la o reflecție atentă asupra fragilității și continuității istoriei noastre.

Casa Tătărescu: de la reședința prim-ministrului la EkoGroup Vila, un monument al memoriei și arhitecturii interbelice

Gheorghe Tătărescu, figură emblematică și controversată a politicii românești interbelice, a găsit în această casă nu doar un spațiu de refugiu, ci o extensie a propriei identități publice și private. Construcția modestă ca dimensiuni, dar riguroasă ca proporție și rafinament, a fost un cadru al unor decizii majore, dialoguri politice și culturale marcante. Astăzi, vila interbelică, reintegrată atent în circuitul cultural, poartă numele EkoGroup Vila și funcționează ca un punct de întâlnire între trecut și contemporaneitate, un loc în care arhitectura și memoria se împletesc cu discreție și profunzime, așa cum este prezentat și pe pagina oficială a EkoGroup Vila.

Gheorghe Tătărescu: omul și epoca sa

Născut în 1886, Gheorghe Tătărescu s-a afirmat drept un fin jucător al scenei politice românești în tumultul interbelic. Nu trebuie confundat cu pictorul Gheorghe Tattarescu, artist al secolului al XIX-lea – chiar scrierea numelui este adesea sursă de confuzii. Tătărescu, jurist și om politic, a traversat un amplu spectru al puterii, de la idealismul începuturilor, vizibil în teza sa doctorală din Paris despre regimul parlamentar și votul universal, până la compromisurile inevitabile ale guvernărilor sale, în care administrația efficientă a coabitat cu limitarea democrației.

Intrat în Partidul Național Liberal în 1912, Tătărescu a fost puntea între vechi și nou, între forțele democratice și o realitate politică dominată de regele Carol al II-lea și tensiuni interne. Două mandate ca prim-ministru (1934–1937 și 1939–1940) i-au imprimat amprenta asupra destinului țării în momente critice, precum cedările teritoriilor din 1940 și adaptarea la noile realități postbelice. O figură complexă, el a fost atât un reformator pragmatic, cât și un actor al unor decizii contestate, iar viața sa politică s-a încheiat tragic în contextul domniei comuniste, cu detenție și marginalizare. Această biografie nu poate fi înțeleasă fără a presupune o înțelegere atentă a spațiului intim și public pe care l-a locuit: Casa Tătărescu.

Casa ca extindere a puterii și a reținerii

Contrar tendințelor ostentative ale epocii, Casa Tătărescu impresionează prin dimensiuni modeste, în care rațiunea și echilibrul predomină. Este o vilă urbană ce respinge imperialismul domestic, reflectând o etică a puterii în care discursul managerial și cultura familiei se împletesc cu sobrietatea și discreția. Biroul premierului, amplasat la entre-sol cu intrare discretă, este imaginea emblematică a acestei relații subtile: un spațiu de decizie redus ca scară, care nu domină, ci sprijină viața casnică, reamintind că funcția publică trebuie să fie organizată în slujba omului, nu invers.

Pe Strada Polonă, această casă a fost martoră și punct de întâlnire pentru figuri politice și culturale importate – Nicolae Titulescu, Martha Bibescu, regele Carol al II-lea – dar și un sanctuar al unei familii cu rădăcini adânc înfipte în tradiția militară și boierească românească, cu Arethia Tătărescu descifrând subtil spațiul ca o prelungire a angajamentului familial și cultural.

Identitatea arhitecturală: mediteranean și neoromânesc – Zaharia, Giurgea și Milița Pătrașcu

Arhitectura Casei Tătărescu, creată în două etape între 1934 și 1937, poartă semnăturile lui Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea. Ei au generat un limbaj care combină cu subtilitate accente mediteraneene cu elemente neoromânești, marcând o direcție de avangardă în arhitectura interbelică bucureșteană.

• Fațadele prezintă portaluri inspirate din spiritul moldovenesc, evitând simetria rigidă în favoarea unui echilibru viu și fluid.
• Coloanele filiforme, fiecare tratată diferit, aduc un aer unit fără a sacrifica individualitatea detaliului.
• Șemineul de la interior, conceput și realizat de Milița Pătrașcu, eleva lui Brâncuși și prietenă apropiată a Arethiei Tătărescu, este încadrat într-o absidă cu accente neoromânești, îmbinând modernismul cu tradiția într-un statement artistic ce a influențat ulterior arhitectura regională.

Materialele interioare – parchetul din stejar masiv, ușile sculptate cu grijă, feroneria din alamă patinată – alcătuiesc o punte subtilă între estetică și simbolism, o celebrare a meșteșugului și a rafinamentului discret, evitând orice spectacol ostentativ.

Arethia Tătărescu: arhitectura invizibilă a culturii

Arethia, „Doamna Gorjului”, nu a fost doar soția premierului, ci o adevărată promotoare a culturii și binefacerii în epocă. Rolul ei în definirea casei este esențial – în procesul de aprobare a proiectului apar documente cu numele său ca beneficiar oficial, marcând implicarea ei atunci când coerența estetică și echilibrul cultural erau pe cale să fie compromise de tentații opulente.

Relația apropiată cu Milița Pătrașcu și susținerea inițiativelor artistice, precum ansamblul brâncușian de la Târgu Jiu, reflectă o sensibilitate culturală care s-a transmis și asupra spațiului casei. Astfel, vila devine un spațiu viu, fertil, a cărui identitate a fost înscrisă nu doar în planuri și ziduri, ci în spiritul unei familii conștiente de responsabilitatea sa în societate.

Ruptura comunistă: degradare și uitare

După 1947, odată cu căderea carierei politice a lui Gheorghe Tătărescu și instalarea regimului comunist, casa a intrat într-un con de umbră. Acest spațiu al decenței și al compromisului controlat a fost consacrat ca un simbol al unei lumi condamnate la tăcere și marginalizare. Deși nu a fost demolată, vila a suferit compartimentări imposibil de reconciliat cu proiectul inițial, intervenții pragmatice care au redus la tăcere limbajul arhitectural și simbolurile unei epoci întregi.

Memoria lui Tătărescu însuși a fost rescrisă prin detenție și izolare, iar casa a devenit un obiect în derivă, expusă degradărilor și utilizărilor improprii, în care finisajele de calitate, delicatețea detaliilor și grădina peisageră au fost sacrificate sau alterate, reflectând o strategie mai amplă a regimului de negare a trecutului elitei interbelice.

Post-1989: derapaje, controverse și tentative de corecție

Revenirea la democrație și redeschiderea pieței imobiliare au adus pentru Casa Tătărescu un nou val de incertitudini. Intrarea în proprietatea lui Dinu Patriciu a marcat o etapă de intervenții agresive, în care spațiile interioare au fost radical modificate, iar funcțiunea a fost distorsionată prin deschiderea unui restaurant de lux. După cum semnalau criticii vremii, acea transformare nu doar că devia de la spiritul casei, dar ridica semne serioase de întrebare privind respectul față de patrimoniu, mai ales sub penajul unui arhitect cu reputație.

Ulterior, preluarea clădirii de către o firmă cu rădăcini britanice a însemnat un pas înspre recalibrarea monumentalului, prin intervenții ce au urmărit să refacă proporțiile, detaliile și atmosferă definitorie a Casei Tătărescu. Această perioadă de corectură a readus în prim-plan valoarea proiectului original al arhitecților Zaharia și Giurgea, precum și importanța implicării Arethiei și a artei Miliței Pătrașcu.

Este revelatoră în această etapă observația asupra scalelor: modestia vilei contrastează profund cu reședințele coetane, iar biroul premierului situează tema eticii publice într-un spațiu concret. Modificările bruște după 1989 au ignorat deseori acest cod, însă recuperările au restabilit treptat o relație onestă cu sensul istoric al casei.

Redefinirea prezentului: EkoGroup Vila, podoabă a responsabilității culturale

Astăzi, sub denumirea de EkoGroup Vila, această clădire reîntră în circuitul vieții culturale bucureștene, menținând o stare de echilibru între conservare și adaptare. Această transformare nu șterge trecutul, ci îl valorifică printr-o continuitate conștientă, oferind publicului acces controlat la o pagină vie a istoriei.

Casa Tătărescu nu este un muzeu înghețat, ci un spațiu în care arhitectura, memoria și cultura se contopesc, devenind o resursă pentru reflecție asupra unei epoci cu nuanțe multiple, nuanțe ce se cântăresc în lumina zilei contemporane. Accesul public este posibil pe bază de bilet, disponibil prin platforma iabilet.ro, o garanție a unei relații responsabile între spațiu și vizitator.

Astfel, EkoGroup Vila marchează un capitol distinct în istoria Casei Tătărescu, unul în care trecutul este turnat cu grijă în forma pentru prezent și viitor, o răspundere asumată de către cei care astăzi administrează acest patrimoniu și invită la o întâlnire cu istoria autentică.

Mai multe detalii despre acest spațiu pot fi găsite pe pagina dedicată contactează echipa EkoGroup Vila.

Frequently Asked Questions about Casa Tătărescu

• Cine a fost Gheorghe Tătărescu?
  Gheorghe Tătărescu (1886–1957) a fost un politician român, două ori prim-ministru al României, central în Partidul Național Liberal și în politica interbelică și postbelică, marcat de eforturi de modernizare, compromisuri politice și, în final, marginalizare în epoca comunistă.
• Este Gheorghe Tătărescu același cu pictorul Gheorghe Tattarescu?
  Nu, cele două persoane sunt diferite; Gheorghe Tătărescu a fost politicianul activ în secolul XX, iar Gheorghe Tattarescu a fost un pictor al secolului al XIX-lea.
• Ce stil arhitectural definește Casa Tătărescu?
  Casa combină influențe mediteraneene cu elemente neoromânești, reprezentând unul dintre primele exemple remarcabile de arhitectură interbelică bucureșteană conceptualizată de Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea.
• Ce rol a avut Arethia Tătărescu în definirea casei?
  Arethia Tătărescu a fost beneficiara oficială a proiectului, având un rol decisiv în menținerea coerenței estetice și culturale, fiind o promotoare a artelor și a binefacerii, influențând direct ambientul casei.
• Care este funcția Clădirii astăzi?
  În prezent, Casa Tătărescu funcționează sub denumirea de EkoGroup Vila ca spațiu cultural cu acces controlat, păstrându-și funcția memorială și arhitecturală într-un cadru contemporan.

Vă invităm să pășiți pragul Casei Tătărescu, să descoperiți liniștea grădinii ei, să vă aplecați asupra detaliilor sculptate cu grijă și să pătrundeți în universul unei epoci în care puterea era o responsabilitate discretă, iar cultura un liant social fundamental. Astfel, istoria nu este doar rememorată, ci trăită și înțeleasă cu adevărat, iar EkoGroup Vila devine o punte între trecut și prezent, între amintire și actualitate.

EkoGroup Vila – Casa Tătărescu restaurată

📍 Strada Polonă nr. 19, Sector 1, București
📞 0771 303 303
📧 corporate@ekogroup.ro

Accesul se realizează exclusiv prin programare prealabilă. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.